Reversul unei oglinzi stânjenitoare

LaBomba este / a fost un loc puţin altfel decât Târgu Lăpuş (vezi articolul semnat de Vlad Mixich). El se află în centrul Bucureştiului, la doi paşi de Casa Poporului, lângă Piaţa Coşbuc. Am scris altundeva despre el, din altă perspectivă. Acest loc este într-adevăr o fostă a€œbomba” de cartier, o cârciumă care şi-a îndeplinit funcţia atâta timp cât presiunea imobiliară din Bucureşti nu a pus sub îndoială continuarea activităţii că bar. Patronii şi până nu de mult şi proprietarii (care au cumpărat prin nefericită lege 112) sunt soţ şi soţie. Ei au avut deschiderea şi buna inspiraţie de a accepta propunerea unui grup de iniţiativă care promovează educaţia prin practică artistică. Astfel a luat viaţă La Bombă Studios.

Timp de aproape 5 ani copii din cartier, cetăţeni români de etnii diferite, s-au întâlnit în fostă a€œbomba” din Uranus-Rahova şi au urmat ateliere de creaţie artistică, fotografie, design, au învăţat să cânte la diverse instrumente de la nume sonore precum Mihai Iordache şi au performat alături de aceştia pe scene importante din Bucureşti şi România. Ofensiva Generozităţii s-a extins şi în ţara, într-un program care a promovat cultura implicând comunităţi rurale locale în producţia de tip artistic (inclusiv o piesa de teatru). Proiectul pilot a avut loc la Limanu în 2009.

Atât copiii din cartierul Uranus-Rahova cât şi părinţii lor (unele din mame gătesc pentru vânzătorii de flori din Piaţa Coşbuc) au avut doar de câştigat în urma acestor iniţiative. Ceea ce şcoala din Târgul Lăpuş a eşuat să obţină a€“ cu un amplasament gândit în pripă dar făcută din bani (mulţi) europeni a€“ Centrul Comunitar La Bomba şi Ofensiva Generozităţii a reuşit cu mai puţini bani şi mai mult entuziasm: copiii au găsit un sens în actul artistic şi, ca efect secundar, au reînceput să meargă la şcoală.
LaBomba este una din puţinele iniţiative cu adevărat de tip a€œgrassroot” de pe la noi care, în întreagă să activitate, a încurajat actul artistic şi cultural şi a arătat prin exemple de bună practică cum acesta are un rol major în educaţie şi crearea unui spirit de comunitate. O adevărată societate orientată spre includere şi solidaritate se construieşte doar prin încurajarea activităţilor comune, dincolo de bariere etnice, de naţionalitate sau identitare de orice fel.
LaBomba, prin activitatea ei generoasă şi a€œofensiva” arată că într-adevăr se poate să construim o lume mai bună bazată pe incluziune şi respect reciproc, şi că arta şi cultura au un rol major în această direcţie. Acest centru comunitar relevă cum efectele marginalizării sociale sunt atenuate prin activităţi artistice şi educaţionale comune. Este un exemplu de bună practică, un revers al medaliei cu chip stânjenitor pe care articolul domnului Mixich îl scoate în evidenţa. Avem nevoie şi de multe exemple pozitive pentru că multe fenomene de tip Târgu Lăpuş pot fi pur şi simplu şi rezultatul unei lipse de exerciţiu al bunelor practici.

Pentru a crea astfel de exemple este nevoie de o acţiune concertată a triplei spirale administraţie, universitate şi corporaţii (prin responsabilitatea socială corporata CSR) care să lucreze împreună. Este clar, peste tot în lume, că CSR-ul va avea nevoie de o redefinire fundamentală a strategiei de programare tocmai pentru că prin ea se pot creeă resursele umane necesare în viitor acestor corporaţii.

În România minorităţile de orice fel (nu numai rromii) sunt văzute în continuare că un a€œpericol social” şi că a€œabsorbanti” de asistenţa, dar mai rar sau deloc că posibili generatori de resursa umană creativă. Aici este cheia eşecului integrării de până acum. Poate că nu a€œei” sunt cei care cer să fie asistaţi, poate că propria optică asupra modului în care abordăm fenomenul minoritar are nevoie de reevaluare. Această ar trebui evident făcută prin abordarea chestiunii resursei umane pe termen mediu şi lung; România este o ţară plină de resurse, inclusiv umane, care sunt ignorate de multe ori din cauza propriei ignoranţe sau a stereotipurilor identitare de orice fel. Atâta timp cât nu le folosim, cream o cultură a asistenţei. Aşa cum importam alimente în timp ce suprafeţele agricole sunt necultivate, la fel ne plângem că a€œnu avem oameni” când oamenilor li se închide apriori accesul la participarea în societatea pe baze de multe ori arbitrare.
Iniţiativele de tipul celor LaBomba, care combină producţia culturală cu creativitatea şi cu identificarea şi educarea resursei umane, care au o bază comunitară şi pornesc de jos în sus, care au capacitatea de a implica participanţi indiferent de identităţile şi dincolo de stereotipuri sunt probabil unele dintre cele mai importante în creaţia unei societăţi viitoare inclusive şi cu valori democratice participative răspândite în toate straturile populaţie. Astfel de iniţiative au nevoie de încurajări clare care să vină din partea celor trei tipuri de actori sociali amintiţi a€“ universităţi, administraţie, corporaţii. În momentul de faţă cei ce formează LaBomba sunt într-o situaţie în care au nevoie de sprijin moral dar şi material. Sediul activităţilor La Bomba va fi evacuat (sau a fost deja) în urma presiunii imobiliare amintite la începutul articolului. Singura dorinţă declarată a organizatorilor este să îşi poate continuă activitatea. Sper să îşi poată găsi o noua locaţie prin generozitatea posibililor mecena din Bucureşti sau România, fie ei individuali sau corporaţii multinaţionale.

Sursa:
http://www.contributors.ro/cultura/targu-lapus-la-bucuresti-reversul-unei-oglinzi-stanjenitoare/