LSRS dă startul competiţiei “Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate”!
Înscrie-te și tu până la data de 1 decembrie 2011 la una din categoriile de premii ce vor fi acordate la ediția din 2012 a Galei LSRS:
• Studentul Român al Anului din America
• Studentul Român al Anului din Europa
• Studentul Român al Anului de pe alte Continente (altele decât America și Europa)
• Studentul Român Erasmus al Anului
• Studentul Anului în România
• Marele Premiu pentru Studentul Român al Anului din Străinătate.
Înscriere. E foarte simplu. Ne trimiți într-un e-mail, la adresa [email protected], următoarele documente:
• un CV (în limba română, engleză sau franceză)
• o scurtă autodescriere (în limba română, cu diacritice, la persoana I, de cel mult 150 de cuvinte).
Opțional, descrierea poate fi realizată și sub forma unui scurt videoclip de prezentare. E-mailul va avea ca titlu secțiunea la care dorești să participi.
Eligibilitate. Sunt eligibili studenții români din toate ciclurile universitare, care au studiat în anul 2010-2011 la universități din străinătate, inclusiv cei care au absolvit în anul 2011. Pentru Studentul Român Erasmus al Anului sunt eligibili studenții care au obținut minim 30 ECTS / semestru, respectiv 60 ECTS / an academic.
Sunt binevenite candidaturi din toate domeniile de studiu— de la științele exacte la științele umaniste și arte!
Jurizare. Jurizarea celor înscriși se va desfășura în două etape. Preselecţia va fi realizată de laureații galelor anterioare, iar selecţia finală de un juriu format din personalități ale mediului academic,administrației publice, societății civile, mediului de afaceri şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP). Pentru concursul Studentul Anului din România, prima selecție va fi realizată de ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din Romania) și USR (Uniunea Studenților din România), iar în ultima etapă, acelaşi juriu va desemna cel mai bun candidat.
Criterii de evaluare. Vor fi luate în considerare atât performanțele din mediul academic (rezultate notabile și mențiuni speciale în domeniul de studiu; activitate științifică - publicare de articole, cărți, lucrări în domeniul de specialitate, proiecte de cercetare, participare la sesiuni științifice etc.), cât și cele din aria extra-curriculară, fie ele în plan social (implicare socială, activități de dezvoltare comunitară, strângere de fonduri, proiecte umanitare, proiecte implicând comunitatea românească sau promovând imaginea României) sau personal (participări la concursuri, școli de vară, stagii de perfecționare sau activități remunerate, expoziții personale sau de grup, dezvoltare hobby-uri etc.).
Pentru fiecare dintre cele patru criterii de jurizare (rezultate notabile în domeniul de studiu, activitate științifică, activități extra-curriculare în plan social și personal), juriul va acorda candidatului o notă de la 1 la 5.
Decernarea premiilor. Studenții români de peste hotare şi din țară care au trecut cu brio de etapele jurizării vor fi premiați în cadrul Galei, la care ni se vor alătura personalități din mediul academic, din sectorul public, mediul de afaceri şi sectorul non-guvernamental din România. La eveniment sunt așteptați peste 600 de studenţi şi absolvenţi români de peste hotare, tineri din țară ce aspiră să îşi definitiveze formarea universitară în străinătate, precum și persoane publice ale spațiului românesc și specialiști de renume din diverse domenii (cultural, diplomatic, economic, decizional-politic, sportiv, mediatic și al societății civile). Gala Ligii Studenților Români din Străinătate 2012 va marca, totodată, trei ani de existență a LSRS. Pe scurt, în seara Galei, ai cuvântul! De pe scenă sau în dialogul cu alţi tineri ca tine.
Mai multe informaţii despre concurs şi eveniment găsești la adresa: www.gala.lsrs.ro, http://gala.lsrs.ro/participare/detalii-concurs-2012/.
Pentru întrebări și observații, îți stăm la dispoziție la adresele: [email protected] și [email protected].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu