Alexandra Balahur este cercetător post-doctoral la European Commission Joint Research Centre. A absolvit Facultatea de Informatică din Iaşi in 2007 şi în 2011 a primit titlul de Doctor European cu nota maximă (10) din partea unei comisii alcătuite din 9 membri de prestigiu ai comunităţii europene în domeniu. Alexandra este autorea a peste 50 publicaţii (în conferinţe, jurnale ISI, capitole de carte, o carte). Din 2010, este organizatorul principal al “Workshop on Computational Approaches to Subjectivity and Sentiment Analysis” din cadrul celei mai importante conferinţe internaţionale în domeniul Procesarii Limbajului Natural (NLP) şi editor principal al publicaţiilor corespunzătoare (“proceedings” şi un număr special al unui jurnal ISI publicat de Elsevier). Alexandra vorbeşte fluent 5 limbi; a lucrat ca cercetător şi a predat la diferite instituţii de învăţământ şi cercetare din Germania, Spania şi Italia. Este membră în numeroase proiecte europene, naţionale, private şi comitete ştiinţifice de specialitate şi jurnale de prestigiu. Pentru meritele sale, a primit numeroase burse la nivel naţional şi european.
La Gala Studenților Români din Străinătate din ianuarie 2012, Alexandra a câștigat Marele Premiu „Cel mai bun Student Român din Străinătate”.
În cadrul Conferinței „Diaspora în Cercetarea Științifică și Învățământul Superior din România”, ea va susține o prezentare în cadrul Conferinței „Diaspora în Cercetarea Științifică și Învățământul Superior din România” despre tehnologii lingvistice în cercetarea românească din țară și diaspora. Prezentarea va fi susținută în sesiunea de la 14:30 la 16:30 din Amfiteatrul I.H. Rădulescu al Bibliotecii Academiei Romane, Calea Victoriei nr. 125.
Mult succes, Alexandra! Suntem mândri de tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu