Spune-ne mai multe despre
tine
În prezent, sunt student al
University of Sheffield unde urmeaz un BA în International Politics and
Security Studies. De pe această poziție, susțin programul ideatic al LSRS și văd în
acesta un pas înainte semnificativ făcut de generațiile tinere către repunerea
în funcții depline a unei societăți civile active, conștiente și, în parte,
responsabile de viitorul României și al cetățenilor săi.
Experiența LSRS! Cu ce te
ocupi şi în ce proiecte te-ai implicat?
Momentan sunt Prim Consilier Relații Interne în UK și
Analist media pentru Politica Internațională şi Securitate al MeMo
CAESAR. Proiectele cele mai recente sunt recrutările pentru a reface echipa UK,
parteneriatele de promovare cu societățile de studenți români şi cel de
mentorship pe care încercam să-l punem pe picioare. În
trecut, am mai fost coordonator adjunct al celor 2 colocvii CAESAR de anul
trecut, implicat în prima ediție a Caravanei Face2Facebook şi multe
din evenimentele LSRS România.
Cât timp aloci săptămânal
voluntariatului LSRS?
Ideal ar fi 8 ore pe săptămână,
însă mi-e
teamă că de multe ori sar de 14.
Ce îţi place în LSRS?
Faptul că reușește să
canalizeze prin oamenii minunați pe care îi reunește, o masă de
energie pozitivă. Dar cel mai mult apreciez LSRS-ul pentru ambițiile
sale mărețe (dar nu imposibile, cum încet-încet ni se demonstrează) de a fi un
actor în dezvoltarea societăţii, şi pentru faptul că îşi asumă responsabilitatea
de a promova o altfel de Românie.
Ai fost ales Voluntarul
Lunii, ce înseamnă aceasta pentru tine?
Pe scurt, reprezintă o apreciere a eforturilor
depuse şi, probabil, un stimul pentru a-mi continua activitatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu