Marți, 6 ianuarie, a avut loc ceremonia de premiere de către LSRS a rezultatelor excepționale obținute de reprezentații clubului de ju jitsu Budo Seishin (București) la campionatele mondiale de seniori și juniori desfășurate in 2011. LSRS a fost reprezentată de Sebastian Burduja, Dragoș Preda, Costin Elefteriu și Adina Vințan. Invitată de onoare a fost multipla campioană mondială și olimpică, Gabi Szabo.
Clubul Budo Seishin (www.budo-seishin.ro) a fost inființat in 1992 de către Shihan Doru Galan, gradație 7 dan, dezvoltându-se ca principala comunitate a practicanților de ju jitsu din România. Medaliile obținute la competițiile internaționale ale ultimilor ani sunt grăitoare.
Din dorința de a recunoaște și promova performanțele de excepție ale tinerilor români – cu atât mai mult atunci când aceștia nu se bucură de atenția altor instituții – conducerea LSRS a acordat premii următorilor campioni români ai ju-jitsu-lui:
Cătălina “Codi” Mihalache: la sistemul duo demonstrativ feminin senioare: multiplă campionă națională, multiplă campionă balcanică, bronz la europene (Italia, 2007), campioană europeană (Muntenegru, 2009); bronz la mondiale (Rusia 2010), aur la SportAccord Combat Games - "Olimpiada Artelor Marțiale" (Beijing, 2010), campionă mondială (Columbia, 2011) , bronz la duo demonstrativ mixt (Slovenia, 2008) iar la sistemul fighting: vicecampioană europeană la juniori (Viena, 2010), vicecampionă mondială la juniori (Belgia, 2011) și vicecampionă mondială la senioare (Columbia, 2011)
Genoveva Dobre: laureată, alaturi de Codi, in toate probele de duo demonstrativ feminin senioare
Ciprian Bratilă: multiplu campion național, vicecampion balcanic, bronz la duo demonstrativ mixt (Slovenia, 2008), bronz - duo demonstrativ masculin la Campionatul Mondial (Belgia,2011)
Mihail Ioniță: multiplu campion național, vicecampion balcanic, medalie de bronz la campionatul mondial de juniori (Belgia, 2011) la proba de duo demonstrativ masculin 15-18 ani
De asemenea, Liga a acordat o diplomă de excelență fondatorului și conducătorului clubului, Antrenor Emerit al Sportului Doru Galan.
Va multumim din tot sufletul pentru gestul facut.Va vom ramane recunoscatori.Cu stima si respect, Mihalache Catalina Mihaela
RăspundețiȘtergere