de Cosmina Dorobanțu
Am ajuns acasă. Mă așteaptă, pe birou, ultimul număr al revistei Foreign Policy. Apare în el și un discurs pe care l-am ținut în București, în fața unor tineri de excepție, despre implicarea lor în societatea civilă. Îl găsiți mai jos.
Subiectul implicării tinerilor în societatea civilă mă fascinează deoarece am avut norocul, de-a lungul anilor, să văd efectul masiv pe care îl pot avea tinerii în societate.
"Bună ziua,
În 1999, am plecat în Statele Unite, la universitate. Şansa mi-a surâs, într-un fel, să nimeresc în apropiere de Seattle, un oraş pe coasta de vest a Statelor Unite, unde în iarna lui '99, chiar în primul meu an de facultate, a avut loc o întâlnire a Organizației Mondiale a Comerțului - organizație cu rolul de a arbitra şi a milita pentru liberalizarea comerțului exterior. Mulți studenți americani, şi nu numai, erau de părere că liberalizarea comerțului exterior va dăuna mediului înconjurător, va încuraja exploatarea forței de muncă din țările în curs de dezvoltare, sau va duce la pierderea locurilor de muncă necalificate din economia americana. Oricare era motivul lor, mulți tineri erau nemulțumiți de procesul de globalizare şi vedeau OMC ca fiind capul tuturor răutăților.
În iarna lui '99, organizația se întâlnea în Seattle pentru o nouă rundă de negocieri a tarifelor vamale şi mulți tineri au decis că ar fi bine ca întalnirea să nu aibe loc. S-au organizat, în acest scop, proteste împotriva fenomenului de globalizare la o scara nemaiîntâlnită până atunci în Statele Unite. Sute de mii de tineri au ieşit în stradă timp de 4 zile. Am fost şi eu acolo, în rol de observator şi nu protestatar. Nu prea ştiam la vremea respectivă, ce face OMC şi dacă ar trebui să fiu sau să nu fiu supărată pe ea. Azi, cu cunoştințele pe care le am, chiar nu sunt supărată pe ea. Dar în 1999, m-am dus la protest, tocmai ca să vad cum arata un miting în Statele Unite.
M-a impresionat nivelul de organizare: totul era foarte bine gândit şi pus la punct. Buna organizare şi-a făcut efectul: datorită acestor proteste, întâlnirea OMC nu a mai avut loc. Şase sute de oameni au fost arestați, dar să nu credeți că acest lucru a speriat pe cineva: protestatarii s-au mutat, cu miile şi cu tupeu, în fața închisorii. Mass media a fost forțată să dezbată şi să scrie pe larg despre fenomenul de globalizare. Şeful poliției din Seattle şi-a dat demisia. Primăria a plătit mai mult de un milion de dolari în daune protestatarilor care au fost arestați pe nedrept. Protestul a fost, cu alte cuvinte, un succes.
Mi-a rămas în minte această mişcare. Nu pentru numărul de oameni din stradă, nu pentru organizarea impecabilă, nu pentru curajul protestatarilor şi nici pentru atmosfera de carnaval de pe străzile din Seattle, ci pentru motivul pentru care tinerii au ieşit în stradă. Liberalizarea comerțului exterior nu îi afecta direct, nici pe ei, nici pe familiile lor. Mulți dintre cei pe care i-am întâlnit eu pe străzi erau studenți la universități private din Statele Unite. Aceasta însemna că părinții lor, pe vremea aceea, îşi permiteau să plătească 40.000 de dolari pe an pentru studiile lor. Erau, cu alte cuvinte, din familii înstărite. Şi totuşi, mulți dintre ei au stat la închisoare câteva zile fiindcă li se părea nedrept ca angajații fabricilor de tricouri din China să lucreze în condiții grele şi să fie plătiți puțin.
Provenind dintr-o țară în care s-au comis atâtea nedreptăți care au afectat direct pe fiecare cetățean al ei şi care nu a protestat mai niciodată împotriva lor, m-am întrebat şi încă mă întreb, cu ce suntem diferiți de ei. Cu certitudine, nu suntem mai tăcuți decât ei din cauza faptului că nu observăm ce se întâmplă. Nu suntem tăcuți nici din cauză că nu suntem supărați de ceea ce ni se întâmplă. De fiecare dată când am revenit în țară, am aflat, din primele câteva ore, de la rude, prieteni, vecini, de la şoferul de taxi şi vânzătoarea de la magazin cu cât s-a scumpit kilogramul de cartofi, cu cât au scăzut salariile, câtă mita au trebuit să dea ca să fie consultați de un doctor, cât sunt de sătui de întreaga clasă politică. Românul e foarte nemulțumit.
Şi atunci de ce nu ne implicăm, mai mulți, în societatea civilă? De ce noi, tinerii, nu ne facem vocea auzită? Am să vă dau trei motive, aşa cum le văd eu. Nu sunt într-o ordine anume; prioritățile în viață le definim singuri.
1. Avem prostul obicei de a ne plânge numai unul altuia, la un pahar de bere. E un fel de terapie. Mulți americani, când îi supără ceva, merg la psiholog şi îşi varsă năduful acolo, ca să nu explodeze în timpul unei şedințe la servici. Noi ne vărsăm năduful unul altuia, ca să nu explodăm într-o mişcare de stradă. Vorbim între noi, postăm pe Facebook, găsim înțelegere, strângem vreo zece like-uri de la prieteni şi până la sfârşitul serii, ne trece supărarea. Trebuie să realizăm, însă, că acest lucru e folositor numai pentru noi, la modul individual, să trecem psihic peste ceea ce ni se întâmplă. Problemele rămân. Învățăm să trăim alături de ele, dar problemele continuă să fie acolo.
2. Ne este frică de consecințele acțiunilor noastre. Mulți ne temem de ce ni se poate întâmpla dacă ne facem nemulțumirile publice. Ce vom păți dacă supărăm pe cineva? Poate ați văzut recent că fostul Ministru al Educației, dl. Ioan Mang, a fost acuzat de plagiat. Lucrări ştiințifice întregi pe care apărea numele lui au fost copiate de la alți autori. M-a întristat mult subiectul acesta. A fost o noapte întreagă în care nu am dormit deoarece un coleg din departamentul de economie de la Oxford, doctorand din Coreea de Sud, citise un articol în presa asiatică despre dl. Mang şi m-a întrebat nu de ce a fost numit în funcția de Ministru al Educației ci de ce nu îşi da demisia.
M-am hotărât, în noaptea aceea, să scriu şi eu un articol pe această temă. Am fost conştientă că voi supăra anumite persoane. Nu mă aştept ca dl. Mang să îmi dea bună ziua vreodată. Nu mă aştept nici să mi se ofere un post de profesor la Universitatea din Oradea. Dar pentru fiecare pesoană pe care am supărat-o cu articolul meu, a fost o altă persoană care mi-a mulțumit pentru implicare. În final, i-am îndepărtat de mine pe cei care consideră impostura în mediul academic normală şi i-am apropiat pe cei pentru care onestitatea în cercetare e importantă. Şi aici aş dori să subliniez un lucru: când vreți să luați o poziție, gândiți-vă la idealul pe care îl apărați şi nu la persoana pe care o supărați. Atâta timp cât aveți valorile voastre: corectitudine, onestitate, dreptate, adevăr şi vă ghidați propria viață după ele, să nu vă fie frică niciodată să le apărați, indiferent de persoana pe care o veți supăra. Dreptatea este şi va fi de partea voastră.
3. Nu avem încredere în noi, mai ales noi, tinerii. Am participat, alături de universitatea mea, la evenimente de recrutare, atât în țară cât şi în străinătate. În Anglia, elevii de clasa a 12-a cu care am vorbit erau foarte încrezători. Îmi puneau întrebări despre căminul în care vor fi cazați, nu despre procesul de admitere. În România, îmi spuneau că le este frică să se înscrie deoarece nu au nici o şansă să fie admişi. O elevă de clasa a 12-a mi-a spus, chiar, că nu a făcut nimic deosebit în viață ca să fie admisă la o universitate de vârf. Am rugat-o să îmi povesteasca despre viața ei, ştiind, cu siguranță, că vom descoperi un lucru deosebit. L-am şi descoperit: câştigase campionatul european de şah la juniori. Avea realizări mai mari decât toți elevii englezi care m-au întrebat de cazarea la cămin.
E momentul să realizăm cât suntem de valoroşi. E momentul pentru voi, să vă uitați în oglindă şi să treceți în revistă realizările voastre de până acum. E momentul să acceptați, fără modestie, faptul că sunteți deştepți, că ştiți să gândiți, că puteți să puneți întrebări, că aveți o voce care merită auzită şi un sistem de valori care trebuie apărat şi promovat.
În final, câteva sfaturi pentru implicarea tinerilor în societate. Cu o singură clarificare: protestele de stradă nu sunt singura modalitate de a vă face vocea auzită. Aveți la dispoziție o sumedenie de unelte de la campanii de informare, la parteneriate cu factorii de decizie, la atragerea fondurilor private şi la oferirea de servicii de consultanță. În orice ați face, însă, v-aş ruga să țineți cont de următoarele principii:
-- Propuneți-vă să fiți formatori de opinii, să ajungeți să lucrați, într-o bună zi, pe un proiect a cărei direcție e definită de voi. E bine, la început de drum, să lucrați ca stagiari sau să fiți voluntari într-o organizație puternică. Veți avea multe de învățat şi vă recomand să le învățați. Dar trebuie să rețineți că proiectele pe care veți lucra există deoarece cineva, înaintea voastră, le-a considerat necesare. Dacă vreți să aveți o voce, a voastră, care să poată şi să ştie să răspundă la orice nedreptate pe care o întâlneşte, trebuie să fiți voi cei care demarați acțiunile, mişcările, organizațiile.
-- O organizație este întotdeauna mai puternică decât un individ. Oricât de mult v-ați dori să realizați ceva, oricât de tare ați crede în idee, oricât de mult ați munci, o persoană nu va reuşi niciodată să facă la fel de mult ca şi o echipă şi un nume de familie nu va avea niciodată greutatea pe care o are un nume de organizație.
-- Fiți uniți. Promovați spiritul de echipă în organizația voastră şi nu discordia. Căutați să atrageți oameni în jurul vostru. Prin unitate se construieşte. Prin alianțe, nu prin certuri.
-- Fiți drepți. Sunteți tineri şi valoarea voastră constă în faptul ca până acum ați fost cinstiți. Rămâneți aşa. Un om corupt e un om care va trăi cu frica şi cu ajutorul vostru, sperăm ca, pe viitor, şi cu pedeapsa lângă el tot restul vieții. Apărați dreptatea, cinstea, adevărul şi onoarea.
-- Nu în ultimul rând, urmați-vă visul vostru. Nu vă implicați, niciodată, într-un proiect sau într-o organizație doar pentru că ar arăta bine pe CV. Viața e prea scurtă ca să ne-o trăim făcând lucruri despre care credem că alții ar vrea să le vadă pe CV-ul nostru. Urmați-vă visul vostru. Alegeți-vă voi calea pe care doriți să mergeți şi veți ajunge mult mai departe decât pe calea pe care o aleg alții pentru voi. Cheia succesului şi a fericirii e pasiunea.
Vă doresc mult succes şi multa fericire. Să luptați pentru idealurile voastre. Să ajungeți sus. Să conduceți țara. Să redați României demnitatea. Va mulțumesc."
Cosmina Dorobanţu finalizează un doctorat în economie la Oxford. Expunerea a fost făcută în cadrul unui seminar despre schimbare socială organizat de Asociaţia GlobalFocus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu