După mine, fie că ne dăm seama sau nu, fiecare dintre noi, prin tot ceea ce facem în vieţile noastre, nu facem altceva decât să căutăm iubirea în una sau mai multe din diferitele ei forme: fericire, pasiune în ceea ce facem, iubire faţă de părinţi, faţă de pereche, faţă de aproape, faţă de Dumnezeu, faţă de ţară ş.a.m.d. Astăzi, 1 Decembrie 2010, cu ocazia zilei naţionale a ţărişoarei mele dragi, am simţit nevoia să scriu despre viziunea mea despre patriotism sau iubire faţă de ţară.
Deşi sunt o sumedenie, nu voi înşira aici motivele pentru care sunt mândru că sunt român. Nu am nevoie de motive ca să îmi iubesc ţara, o iubesc şi mă mândresc cu ea în orice condiţii. Asta îmi spune inima, asta e imprimat în ADN-ul meu, asta circulă în sângele meu. Aş vrea să fac o distincţie clară între patriotism şi naţionalism. Patriotismul este mai degrabă o manifestare interioară , o legătură sufletească faţă de ţara care ne-a format, pe când naţionalismul este o ideologie politică care de multe ori(în special când e dus la extreme) duce la războaie, rasism sau xenofobie.
Pentru mine România este ca o a doua mamă, ea m-a crescut, ea m-a format, educat şi cam toate amintirile mele adânc imiprimate în suflet s-au întâmplat pe meleagurile României. Reîntoarcerea acasă este o senzaţie minunată, revigorantă, de fiecare dată. Patriotismul implică sentimente care nu pot fi explicate în cuvinte, trebuie trăite. Patriotismul vine dintr-un spaţiu sacru al sufletului, nicidecum din minte. Cred că ar fi imposibil să explic ce am simţit când plecat în diferite schimburi de tineret am avut ocazia să fac prezentări ale României străinilor, sau când aud imnul naţional la diferite manifestări sau când steagul României se ridică triumfător anuntând câştigarea unei alte medalii europene/mondiale/olimpice. Iubirea faţă de Dumnezeu şi viaţă în general, şi faţă de ţară în particular, este cea care-mi dă puterea să merg mai departe, să visez la o lume mai bună şi să-mi doresc să mă dedic trup şi suflet pentru a-mi vedea ţara, şi nu numai, scoasă din suferinţă şi ignoranţă. Aşadar, tot timpul voi aprecia şi respecta din suflet orice persoană care va vedea dincolo de interesele proprii şi va nutri iubirea faţă de neamul sau, oricare ar fi acela. În final, orice om care poartă o dragoste sinceră faţă de ţară cred că va înţelege şi un concept superior, concept comunicat de mulţi înţelepţi de-a lungul timpului: „Ţara mea este întreg Pământul iar religia mea este să fac bine”.
ŞI vorbind de dragostea de ţară ajung la o stare mult mai profundă, cel mai imporant concept învăţat de mine, şi anume Iubirea NECONDIŢIONATĂ(pun accent pe cuvântul 'NECONDIŢIONATĂ'). Nu vorbesc de Iubire ca un sentiment sau o emoţie, ci ca Forţa Supremă din inima Creaţiei.
România, te iubesc!!!
Minunat eseu! Felicitari sincere pentru inspiratie!
RăspundețiȘtergere